
În urmă cu câteva zile, publicația americană New York Times punea pe prima pagină numele a aproximativ 1000 de victime din cele 100,000 răpuse de COVID-19 și alături câteva detalii despre fiecare, cu mențiunea că nu sunt doar numere, sunt oameni – persoane, deci pierderi incalculabile. În timp ce unii susțin că este un procent mic raportat la numărul populației americane, ziarul ne amintește că sunt și ei mama, fratele, tatăl, sora – cuiva. Dacă această pandemie ne-a conștientizat, sau ne-a reamintit fiecăruia despre iminența morții, poate ne readuce în prim plan și valoarea vieții umane. Încă de la începuturi, în misiunea Ecce Homo se regăsea fraza – „credem în valoarea și demnitatea puse de Dumnezeu în fiecare individ”, valori pe care le promovăm și astăzi cu tărie. Cu toate că trăim în era digitală, în care orice faptă bună trebuie imortalizată și apoi postată pe rețelele sociale, acolo unde primim laude și „like-uri”, devenind tot mai greu să faci caritate fără marketing, credem totuși că demnitatea umană este un element care nu ar trebui să țină nici de statutul social al cuiva, nici de „merite” sau succese. Ne-am întâlnit de-a lungul istoriei noastre cu multe persoane care nu mai sperau la a fi ascultați, auziți, înțeleși, deoarece le fusese furată demnitatea, călcată în picioare de prea mulți. Știți expresia: „nu dă doi bani pe mine”? Asta este ceea ce au ajuns să creadă, că nu mai au valoare. Dar Hristos dă, și a și dat – plătind un preț greu pentru fiecare dintre noi. Știind că Dumnezeu prețuiește fiecare suflet, știind că noi nu avem nici un merit în modul în care El ne iubește, ar trebui să-i privim pe cei din jur cu aceași prețuire și să nu ne pripim cu judecăți. De câte ori am rostit sau am auzit zicându-se: „așa îi trebuie!”, „a meritat-o!”, „sigur au făcut ei ceva” sau alte expresii similare, de câte ori, în ultima perioadă am citit numărul celor decedați ca pe niște statistici, de câte ori preferăm să filmăm cu telefonul anumite situații dificile chiar de privit, în loc să oferim o mână de ajutor, acolo unde putem? Și pentru că Cineva își arată dragostea față de noi chiar și atunci când o merităm mai puțin, poate am putea să ne arătăm și noi mai buni, mai înțelegători unii cu alții, mai empatici și preocupați de demnitatea fiecărei persoane din jurul nostru. Fiecare viață contează! #restaureazademnitateaumana #împreunăscriempoveștideviață