🌸 Noi, cei din Organizația Creștină „Ecce Homo” suntem de părere că niciun om, cu atât mai mult copil, nu ar trebui să fie privat de pâinea cea de toate zilele. 🍞 Știm, ca noi sunt mulți și totuși în anul 2020 încă se moare de foame și există atât de multe boli asociate cu lipsa hranei. Pentru că această realitate ne șochează și după 30 de ani de activitate ca Organizație de caritate, încercăm să ajungem la cât mai multe familii, vârstnici, copii sau indivizi care se află în asemenea situații. Uneori reușim să răspundem mai multor nevoi, alteori ne vedem puși în fața unor alegeri – un fel de triaj pe care suntem nevoiți să-l facem, deși ni se pare nedrept.
😷 În perioada pandemiei am venit în sprijinul celor care nu au putut ieși din case pentru a merge la cumpărături, acum dorim să venim și în sprijinul celor care suferă de foame și pentru care un pachet cu alimente de bază este salvator. Organizația susține lunar un număr de aproximativ 300 de familii și vârstnici, 80% din aceștia aflându-se în mediu rural, cu acces redus la magazine și aflați în situații critice. Pe lână aceștia, în perioada grea pe care o traversăm am primit nenumărate cereri de la persoane disperate care și-au pierdut locurile de muncă și nu au ce pune pe masă.
Ce ne dorim? Să îi susținem în această perioadă cu un pachet consistent de alimente de bază și produse de igienă.
Ce poți face tu? Te poți alătura nouă în această acțiune de salvare de vieți!
❓Cum o poți face❓
🛒Dacă dorești să faci tu cumpărăturile și să pregătești un pachet cu alimente de bază sau produse de igienă, după care să îl aduci la sediul nostru – str. Henri Barbusse nr. 43, noi îți mulțumim din suflet și te încurajăm să o faci.
💳 Dacă preferi să o faci donând, poți accesa linkul de mai jos pentru o modalitate foarte rapidă, noi vom face cumpărăturile și vom pregăti pachetele pe care apoi le distribuim celor în nevoie. Orice sumă face diferența!
Mulțumim tuturor oamenilor minunați care ne-ați susținut în campania de strângere de alimente. Vă anunțăm cu bucurie că până acum peste 85 de familii și vârstnici au beneficiat de sprijin constând în alimente, îmbrăcăminte și/sau încăltăminte. Noi continuăm să pregătim pachete și să distribuim, iar voi continuați să fiți minunați! 🤗