Skip to Menu Skip to Content Skip to Footer

Sarbatoarea Ecce Homo 16-18 octombrie 2015

 

 

 


         

 

 

Casa Familială “a-mic”

            După revoluţia din 1989, una din crizele majore din societatea romanească o reprezentau sutele de mii de copii din orfelinatele de stat- o povoară nedorită pentru societatea din acea vreme – care erau ţinuţi în condiţii dezastroase, inumane. Am încercat să ajutăm la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, dar în sistemul folosit atunci, nu puteau fi rezolvate problemele fundamentale ale copiilor: emoţionale, sociale şi spirituale. Încercând să răspundem acestor probleme, am pornit proiectul de Case Familiale, deschizând în 1993 prima Casa Familială - “God’s Mountain”. Acesteia i-a urmat în 1994 „Casa Lucaci”, în 2001 Casa „a-mic” şi în 2002 Casa “Gina”.

            În prezent, Casa Familială „a-mic” adăposteşte 7 copii care sunt sprijiniţi în drumul căutărilor lor de identitate şi apartenenţă.  

 

Cu o capacitate de 10 locuri, Casa Familială “a-mic” oferă:

·     găzduire pe perioadă nedeterminată;

·     suport emoţional şi recuperator în vederea vindecării rănilor provocate de

    experienţele traumatizante trăite;

·     consiliere socială a copilului dar şi a familiei din care acesta provine;

·     cadrul necesar pentru socializare prin aprofundarea relaţiilor cu ceilalţi copii din

    Casa “a-mic”, dar şi prin interacţiunea cu alte grupuri sociale: colegi de clasă,

    biserică, diferite cluburi de copii;

·     cadrul potrivit pentru dezvoltarea resurselor şi abilităţilor personale;

 

Urmărim în principal:

·    recuperarea emoţională a copiilor;

·   integrarea în sistemul educaţional (şcoală sau grădiniţă), oferirea unor modele de

   viaţă, transmiterea unor valori morale şi spirituale;

·   dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi pregătirea copiilor pentru

   societatea actuală.

      

 

 

 

 

 

You are reading Casa familiaila a-mic articles

Ceas

Ulti Clocks content

Calendar

nov Decembrie 2017 ian
LuMaMiJoViDu
   1  2  3
  4  5  6  7  8  910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Utilizatori online

Avem 210 vizitatori online